Compania de proiect, S.Centrala În Ciclu Combinat Pe Gaz (CCCG) Turceni SA, este deținută în proporții egale, de câte 50%, de către CE Oltenia, controlată de Ministerul Energiei, și Tinmar Energy, a antreprenorului Augustin Oancea. Centrala este gândită la o putere instalată de 475 MW.
Blocul a fost pus în funcțiune în decembrie 1978, în urma unei investiții (în bani "ceaușiști") de aproape 2 miliarde lei, deși la data respectivă nu toate lucrările necesare fuseseră finalizate, iar obiectivul prezenta deficiențe de fabricație la utilaje și echipamente și nu respecta normele în vigoare privind consumul de combustibil.
Anul trecut, Mugurel Surupăceanu a fost achitat definitiv de către Curtea de Apel Craiova, într-un dosar de corupție foarte asemănător cu cel în care fostul deputat și prefect PSD este judecat în prezent. Surupăceanu fusese acuzat de prejudicierea Complexului Energetic Turceni prin intermedierea cumpărării de către companie a unui tractor forestier la un preț de patru ori mai mare decât costul inițial de achiziție.
Unul dintre aceștia, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, este judecat în prezent și în dosarul Turceni-Rovinari, ale cărui "vedete" sunt fostul premier Victor Ponta, senatorul PSD Dan Șova și fostul director general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, iar prejudiciul este estimat la circa 5,6 milioane euro.
Complexul Energetic Oltenia nu se constituise parte civilă în dosar până la data finalizării rechizitoriului DNA în cauză, potrivit procurorilor. Laurențiu Ciurel a fost trimis în judecată de DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată.
În același dosar, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, este acuzat de cinci infracțiuni de abuz în serviciu. Cristea a fost condamnat, în februarie anul acesta, la 4 ani de închisoare cu suspendare, tot într-un dosar de corupție, în care inculpatul principal, fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, a fost achitat definitiv. Cei doi au fost acuzați că, în complicitate, au impus cumpărarea de către fostul Complex Energetic Turceni a unui tractor forestier, importat din Ucraina, la prețul de 50.000 de dolari și vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziție fiind ilegale.